Târg de Toamnă și Recoltă Culturală 2021

În perioada 17-19 septembrie 2021, în Piaţa Centrală, Casa de Cultură „Kónya Ádám” împreună cu Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe organizează Târgul de Toamnă și Recoltă Culturală. La târg sunt așteptați micii producători, meşterii populari, producătorii tradiţionali și comercianți din împrejurimi, care realizează produse specifice zonei noastre, în mod tradiţional. Scopul târgului este acela de a evoca şi de a crea atmosfera târgurilor tradiţionale.

 

Târgul de Toamnă se va ține doar în cazul în care nu se vor introduce noi reglementări referitoare la SARS-COV-2.  

 

Condiţii de participare:

  1. La târg se pot înscrie persoane juridice şi producători atestaţi;
  2. Putem accepta numai dosare de înscriere complete! Formularul de înscriere este valabil doar cu fotografiile şi documentele justificative transmise personal sau la adresa vasar.sepsi@gmail.com. Formularul se poate accesa pe site-ul www.kultura.ro.;
  3. Se pot comercializa produse artizanale realizate manual, prin metode tradiţionale, produse alimentare și produse nealimentare;
  4. Respectarea regulamentului de organizare a târgului;
  5. Respectarea strictă a programului de târg (ora de funcționare: 10:00-20:00);
  6. Achitarea taxei de participare:
    • Pentru meşterii populari şi mici producători autohtoni 30 lei/zi;
    • Pentru comercianţi (cărți, jucării, alte produse comercializate care nu constituie producție proprie): 50 lei/zi;
    • Pentru unități mici de alimentaţie publică sub 3 mp (popcorn, porumb fiert, limonadă, înghețată, etc): 50 lei/zi/mp;

Dosar de înscriere:

  1. Formularul de înscriere completat
  2. Pentru cei care nu au participat la nici unul dintre târgurile din anii trecuți, 3 fotografii cu produsele și standul amenajat.
  3. Anexarea documentelor care să ateste personalitatea juridică sau autorizația de funcţionare:
    • Pentru meşteșugari, artizani și comercianți: autorizație de funcționare;
    • Mici producători şi unităţi mici de alimentaţie publică (inclusiv producătorii de produse apicole și turtă dulce!): autorizație de funcționare sau atestat de producător și documentele de înregistrare/autorizare sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor, emise de către direcțiile sanitare veterinare județene;

 

Termen limită pentru înscriere:

  1. 8 septembrie 2021, ora 16:00 pentru predare personală la Biroul de Organizare Evenimente Culturale (Piața Libertății, nr. 1, Sfântu Gheorghe);
  2. 8 septembrie 2021, ora 23:59 pentru înscrierile online la adresa de e-mail vasar.sepsi@gmail.com;

Numărul locurilor este limitat. La târg pot participa candidaţii care obțin cele mai mari punctaje, ţinând cont şi de raportul diversităţii produselor. Candidaţii aleşi trebuie să obțină minim 50 de puncte.

 

ORGANIZATORII TÂRGULUI: Casa de Cultură „Kónya Ádám“, Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe

Această pagină web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale.